Fuego a transmis un mesaj pe contul lui de socializare, cu ocazia Zilei Limbii Române. Acesta a punctate faptul că este dezamăgit de românnii care nu își dau interesul să scrie corect.
Mai mult decât atât, artistul a menționat faptul că și colegii săi de breaslă scriu incorect piesele din punct de vedere gramatical.
„Azi este Ziua Limbii Române. Am stat câteva secunde pe loc, m-am gândit la ce e în jur și m-am întristat dându-mi seama că limba română e în continuare o enigmă care abia așteaptă să fie cunoscută de toți cei care ar trebui să aibă drept căpătâi tainele ei. Nu vă supărați tare pe mine, dar limba noastră e într-un soi de carantină. Virusată de multă vreme, nu mai are capacitatea să-și revină și să ajungă la statutul de cândva. De fapt, nu mai interesează pe nimeni cum se vorbește corect românește. În mai toate hiturile comerciale de pe la radiouri, de cum deschizi, auzi accente puse prost, cuvinte răstălmăcite, sensuri absurde și o lipsă clară de interes a celor care-ar trebui, prin arta lor, să educe, măcar puțin, preferințele și gândurile populației.
Eu nu sunt vreun erudit. Nu-mi cunosc limba la perfecție și mai am și eu momente în care fac, involuntar, câte-o greșeală pe care mi-o asum. Dar mă simt străin în țara în care dacă ai curajul să corectezi pe cineva, ajungi la colțul rușinii. Sunt străin în locul în care părinții, mânați de curentul modernismului, aleg să-și crească pruncii în limba engleză, eliminând complet posibilitatea acestora de a se conecta, prin limbă, la spațiul de care aparțin, la cultura și tradiția noastră și implicit, la felul în care ne exprimăm.
De ce o rușine să iubești limba română și să încerci, de la prima oră până la culcare, oriunde ai fi, în oricare dialect, să o vorbești așa cum se cuvine? Limba română este glasul sentimentelor noastre. Este cuvântul “mama” și felul în care tăcerea din noi poate avea o descriere elocventă. Pentru mine, limba română este patria cântecului meu, este începutul și sfârșitul, este o continuă descoperire și o permanentă provocare, cer deschis, poezie și felul în care-mi pot dărui lumii gândurile și iubirea. La mulți ani, limbă română!”, a scris Fuego pe contul de Facebook.